Va reamintiti de afacerile despotului cu har, cel care a pus la cale o adevarata afacere cu vase sfinte, tamaie si lumanari? De data aceasta avem din nou in prim plan Episcopia din Husi, cu o noua situatie care, cu siguranta, nu face cinste Bisericii Ortodoxe Romane ori societatii civile.

Cazul despre care va voi povesti a iesit la lumina mediatica in  toamna anului trecut, dezvaluind din nou  interesele ascunse ale mai marilor reprezentanti ai Episcopiei Husilor si strategia construita pentru satisfacerea acestor nevoi personale. Metodele nu sunt tocmai ortodoxe daca stam sa ne gandim ca cei “trasi pe sfoara” sunt nimeni altii decat mai umilii lor subalterni.

Asadar, in luna septembrie a anului trecut, preotul L.B. a deschis o actiune civila in instanta impotriva Episcopiei si Protoieriei Husi, pentru retinerea in mod abuziv a unor sume de bani din drepturile salariale care i se cuvin acestuia, sume de bani pe care, de altfel, ar fi trebuit sa le primeasca inca din intervalul ianuarie 2009 – aprilie 2011 si care contorizeaza aproximativ 10.627 lei. Ceea ce este strigator la cer este faptul ca preotul nu a mai primit niciun ban in ziua de salariu, din luna aprilie a anului trecut. Astfel, potrivit actelor depuse la dosarul din Sectia Litigii de  Munca a Tribunalului Vaslui, preotul a inscris memorii peste memorii catre reprezentantii “de seama” ai Episcopiei, insa rezultatul a constat, in mod deloc surprinzator, in amenintari si batjocuri. Mai mult decat atat, acesta s-a ales si cu un avertisment si clasica dojana bisericeasca.

Preotul L.B. nu este singura victima a ilegalitatilor mai marilor Episcopiei. Preotul D.T. cere daune morale in valoare de 200.000 lei aceleiasi institutii bisericesti, lui fiindu-i retinuta nejustificat, din salariu, suma de 10.648.

Majoritatea preotilor ezita insa sa isi faca publica identitatea si sa dea declaratii cu privire la aceste ilegalitati, probabil din pricina faptului ca se tem sa isi piarda functiile. Din pacate, aceste practici au devenit deja obisnuite in cadrul sistemului nostru bisericesc. Reactia Episcopiei nu este tocmai cea asteptata, preotii si membrii familiei acestora fiind supusi la amenintari repetate, starii de tensiune, adaugandu-se si faptul ca, in absenta salariilor, oamenii au trait luni de zile la limita conditiilor de subszistenta. Aceste cazuri intrec orice limita a bunului simt, surprizand  metodele marsave la care recurg  mai marii slujitori ai Domnului, care sunt in stare sa calce in picioare proprii sublaterni pentru bunastarea lor financiara si, cine stie, pentru multe alte interese ascunse, pe care imi este frica macar sa le intuiesc.

In definitiv, unul dintre sistemele societatii civile care ar trebui sa fie, constant, un exemplu graitor al practicilor facute in beneficiul comunitatii, se abate de la “reguli” fundamentale pentru buna functionare a societatii: responsabilitate, bun simt si, mai ales, omenie.

Fericitul eveniment s-a petrecut in felul urmator: activistii au fortat intrarea in Ministerul Mediului fiind imposibil de oprit de catre jandarmul de la poarta. S-au furisat apoi in biroul ministrului si s-au facut comozi, langa calorifer, asortand la disperarea specifica doua lanturi. Au zabovit acolo vreo cateva ore pana cand Borbely a iesit din sedinta.

Dupa parerea mea, ministrul a reactionat mai mult decat politicos, invitandu-i sa serveasca o cafea sau apa si sa poarte un dialog civilizat. Nu a fost chip, caci activistii au refuzat sa comunice, urmand sa fie scosi afara cu ajutorul fortelor de ordine. Cerinta lor nici nu m-a mirat caci este imposibil sa accepte o cale de mijloc la care sa se ajunga prin argumente. Lucrurile nu pot fi privite decat din extrema ecologista:

“Au cerut sa le spun clar ca sunt impotriva proiectului. Le-am zis ca e in analiza. Stau la mine in birou, nicio problema, e in desfasurare activitatea. Dupa o anumita perioada o sa le cerem sa plece. A fost un dialog, le-am zis ca daca pot sa vina cu sugestii, argumente tehnice, le stau la dispozitie”, a spus ministrul.

In incheiere si perfect de acord cu Robintel, exista chestiuni ecologice cu mult mai importante si mai grave decat acest subiect. De bine de rau, in cazul Rosia Montana exista documentatii de sute de pagini, cercetari atente si propuneri de relansare a mineritului in paralel cu dezvoltarea turismului, ceea ce, sincer, mi se pare cel mai bun scenariu pentru localitatea din inima Apusenilor. Dar de ce sa nu facem si mai multa galceava acolo unde exista deja, caci poate aparem si noi in presa sau la TV mai des?

Din pacate, dincolo de imaginile media care surprind spiritul solidar al activistilor, se ascund cazuri greu de tolerat pentru orice persoana cu ratiune, bun simt si mai ales suflet. Aceste situatii sunt practic invizibile pentru societate, numarul lor crescand cu fiecare an in care lipsa de reactie a autoritatilor devine litera de lege.

Unul dintre aceste cazuri este cel al soldatilor din cadrul ONU, cazuri care au socat presa si comunitatea internationala si care au dezvaluit adevaruri monstruoase cu privire la acesti “pioneri” ai umanitatii.  Printre victimele soldatilor ONU se numara copii din fostele zone de conflict, varstele acestora coborand uneori, inclusiv pana la 6 ani, deopotriva baieti si fete.

Astfel, un raport al asociatiei Salvati Copiii din luna mai a anului 2008, dezvaluie o serie de abuzuri:

• 2003: trupele nepaleze ale ONU sunt acuzate de abuzuri sexuale si crime impotriva copiilor si femeilor din RD Congo, acestia fiind incriminati si pentru arderea sau uciderea a mii de cetateni din sate afectate de saracie. In urma sesizarilor sunt inchisi sase soldati.
• 2004: doi soldati din trupele ONU sunt repatriati dupa ce sunt gasiti vinovati de abuzuri in Burundi.
• 2005: trupele ONU sunt acuzate de violuri si abuzuri sexuale asupra copiilor, in Sudan.
• 2006: soldati ai ONU intra din nou in atentia publica dupa ce o parte dintre acestia sunt acuzati de viol si exploatarea sexuala a unor minori, in Haiti si Liberia.

Iar aceasta reprezinta numai o scurta sumarizare a actiunilor inumane ale personalului ONU. De altfel, cazurile care m-au socat de-a dreptul sunt cele ale unei mame a cinci copii, din Haiti sau cel al unei fete de 13 ani din Coasta de Fildes.

In 2005, “Ezli Danto Witness Project” a adus in atentia comunitatii internationale abuzurile sexuale (viol si sodomizare) la care o mama a cinci copii a fost supusa de catre un soldat iordanian. Doi ani mai tarziu, BBC a dezvaluit cazul unei tinere fete de 13 ani din Coasta de Fildes care a fost rapita si violata de 10 soldati din Sri Lanka, din fortele ONU de mentinere a pacii, in apropierea casei sale.

Situatia continua sa fie una alarmanta si deosebit de ingrijoratoare, cu atat mai mult cu cat majoritatea victimelor refuza sa raporteze abuzurile la care sunt supuse, pentru ca se tem ca marturiile lor pot avea repercursiuni inimaginabile asupra familiilor lor sau asupra comunitatii in care traiesc. Astfel, potrivit reprezentantilor organizatiei “Salvati Copiii”, aceste actiuni raman nepedepsite si risca sa se repete ani de-a randul.

Ma declar socat si neputincios in fata unor asemenea acte de cruzime si de lipsa de reactie si ineficienta a reprezentantilor de varf ai ONU. Acestia au declarat ca intampina dificultati majore in detinerea controlului a peste 200 de mii de angajati si ca singurul lucru pe care il pot face pentru ca aceasta situatie sa se imbunatateasca, este sa promita toleranta zero pentru angajatii care comit astfel de abuzuri.

Facebook, platforma de socializare cu peste 800 de milioane de utilizatori, a decis sa inchida contul de Facebook al organizatiei FEMEN, din cauza continutului de natura sexuala, care ar putea afecta si deranja publicul aferent. Reactiile nu vor intarzia probabil sa apara, tinerele urmand sa actioneze in modul lor specific la limitarile impuse de Facebook.

De altfel, actiunile lor recente au respectat acelasi tipar neconventional, din punctul meu de vedere, rusinos pentru intregul gen feminin. Aceste domnisoare lipsite de pudoare au decis sa lupte impotriva dictaturii din Belarus si dreptul care i s-a acordat statului sa organizeze Cupa Mondiala din anul 2014. Cum altfel, decat in sanii goi, la -20 de grade, de parca o astfel de actiune va deturna un sistem politic din radacini.

O actiune similara s-a desfasurat si in luna decembrie a anului trecut, in fata Catedralei “Iisus Mantuitorul”, din Moscova, unde tinerele de la FEMEN, s-au afisat cu trupurile goale si cu cruci negre desenate pe piept. Mesajul era si de data aceasta unul cu tenta politica si viza demiterea din functie a lui Putin pentru falsificarea alegerilor. Logica mea esueaza si de aceasta data in a face o legatura intre mesaj si modalitatea de exprimare.

Cam la asta se rezuma actiunile sectorului ong-istic, care nu reuseste sa isi exprime in mod civilizat si cu bun simt misiunea. Ma indoiesc sincer ca astfel de manifestari vor contribui in vreun fel la dezvoltarea societatii civile, ba chiar cred ca au un puternic impact negativ, transmitand un mesaj total gresit tinerelor care vor sa se implice in actiuni sociale.

Conform reprezentantilor clubului sportiv CSM Craiova, animalele nobile n-au mai fost scoase din padocuri de cativa ani, iar acum se tem de lumina zilei. Mai mult, ele mananca un brat de paie mucegaite si zac intr-o mizerie de nedescris, frigul indurat in grajduri fiind la fel de aprig precum cel de afara: animalele primesc un balot de 15 kg de fan pe zi, desi aceasta cantitate este suficienta, in mod normal, doar pentru doi cai. Situatia este cu atat mai ingrijoratoare cu cat CSM Craiova nu are nici macar autorizatie sanitar – veterinara, iar aceasta neregularitate este trecuta in mod abuziv cu vederea de foarte mult timp: caii nu au fost examinati de un doctor de ani de zile si risca sa nu mai supravietuiasca pana la primavara. Soarta animalelor nobile pare sa fie pecetluita, iar asta, cu atat mai mult cu cat in documentele de functionare ale clubului sportiv nu exista un contract de colaborare incheiat cu o institutie de medicina veterinara.

Am urmarit acest reportaj cu gust amar, avand deja perspectiva sumbra  a organizatiilor nonguvernamentale, care „se bat cu pumnul in piept” ca protejeaza animalele, fara ca mai apoi sa intervina in vreun fel in solutionarea problemelor.  Inca nu imi vine sa cred ca, dupa atata amar de vreme, Federatia Romana pentru Protectia Animalelor nu a reusit sa ia atitudine. Unde se indreapta fondurile federatiei si cum poate justifica aceasta institutie lipsa de preocupare pentru cazuri atat de grave? Doua intrebari simple, dar al caror raspuns pare intr-atat de complicat incat nu este cu putinta sa il gasim.

Cei care sunt de acord cu acest tratat sustin ca ACTA nu presupune modificarea legislatiei nationale si comunitare in materie de proprietate intelectuala, argumentand ca, daca acesta va fi adoptat, toti cei care utilizeaza internetul in mod legal si nu fac comert ilegal, fie ca vorbim de muzica, filme sau oricare alt tip de produse, pot sta linistiti, pentru ca totul va functiona ca si pana acum. In schimb, cei care vor comercializa produse fara sa plateasca drepturi de proprietate intelectuala vor raspunde in fata legii.

Eu, unul, sunt ingrijorat. Am citit foarte mult zilele acestea despre ce inseamna ACTA si pana unde poate ajunge limitarea utilizatorilor de internet. Iata mai jos cateva argumente contra tratatului, impotriva carora societatea civila TREBUIE sa ia atitudine:

• ACTA va forta furnizorii de Internet sa urmareasca fiecare miscare, sa colecteze, sa controleze si sa predea autoritatilor informatii personale si date despre activitatea fiecaruia in spatiul virtual, in numele protejarii dreptului de proprietate intelectuala.
• Pornind de la punctul anterior, ACTA risca sa  nu reuseasca sa stabileasca un echilibru si o diferentiere clara intre protectia drepturilor de proprietate intelectuala si apararea drepturilor fundamentale ale societatii: libertatea de exprimare, liberul acces la informatie si cultura si viata privata.
• ACTA isi propune sa creeze o noua institutie denumita “Comisia ACTA”, pentru care, insa, nu va defini obligatii sau garantii necesare ca organismul sa functioneze intr-o maniera deschisa si transparenta.

Argumentele conchid intr-o directie ingrijoratoare: utilizatorii de internet vor fi nevoiti sa isi asume o responsabilitate care pune presiune pe propria libertate de a comunica deschis chiar si in spatiul intim, privat. Iata si un exemplu relevant: insasi distribuirea catre un prieten, prin intermediul Yahoo Messenger, a unei melodii in format mp3, poate deveni o actiune ilegala.

Va voi lasa sa urmariti filmuletul de mai jos, in cazul in care nu ati aflat, inca, foarte multe lucruri despre acest tratat si imi exprim speranta ca, daca acest document va fi aprobat in tara noastra, sa se limiteze strict la pedepsirea celor care vor incalca drepturile de proprietate.

Ma bucura actiunile de genul asta pentru ca imi dau speranta ca macar o anumita parte a societatii civile stie sa isi aperele interesele si sa isi exprime in mod civilizat nevoile.

Prin urmare, mi-am propus, pentru astazi, sa urmarim impreuna cum se va desfasura mitingul de la Rosia Montana si ce efecte va produce acesta. O sa intervin constant cu update-uri pentru a va tine la curent cu ultimele informatii.

Ora 10:30 - Piata din Rosia Montana devina din ce in ce mai plina. Peste o suta de persoane au sosit aici chiar cu o ora inainte de miting. Sunt hotarati sa isi spuna oful si sa se faca ascultati de o tara intreaga. Au sosit oameni si din zonele apropriate,  precum Baia de Aries si Ciuruleasa.

Ora 10:42 – Minerii au venit si ei in Piata. Lozincile precum  ”Stam pe aur si murim de foame” incearca sa exprime sistuatia disperata in care a ajuns mineritul la Rosia Montana.

Ora 10:57 – 500 de persoane se afla acum in Piata din Rosia Montana. Se canta imnul si cantece traditionale precum “Din tara motilor noi am venit”.

Mesajele catre guvern includ urmatoarele revendicari: “Dati-ne de munca”,  ”Stam pe aur si murim de foame”,  ”Jos somajul”,  ”Solidaritatea” sindicala,  ”Vrem sa muncim acasa”,  ”Ecologistii-n mina sa ne dea lumina”.

Oamenii isi cer dreptul la un loc de munca si o zi de maine fara griji. Reprezentantii se pregatesc de discursuri. Comunitatile prezente la miting sunt din Zlatna, Abrud,Baia de Aries, Lupsa.

Ora 11:23 – Un om care a luat cuvantul ii invita pe cei care sunt impotriva proiectului sa vina la Rosia Montana si sa traiasca din cules de ciuperci. Multimea incepe sa strige : “Suntem mineri, nu ciupercari”. Au lucrat in minerit timp de 35 de ani, cu cianura iar acum isi doresc nimic mai mult decat un loc de munca.

Se vad pancarte si din partea comunitatii din Brad.

Multimea striga:  ”vrem minerit, ole, ole, vrem proiectul RMGC , vrem sa muncim, nu sa cersim”.

Ora 11:46 – Lumea striga: “Vrem sa muncim, nu sa cersim, vrem sa lucram, nu sa plecam”, “Nu mai vrem sa plecam in Germania si Spania, vrem sa muncim la noi in tara.”

Ora 12:02 – La miting au sosit si comunitatile din Bistra, Ciuruleasa si Mures.

Seful comunitatii de rromi din Rosia Montana atrage atentia asupra cauzei pentru care se lupta:  ”Noi nu ne-am adunat aici sa dam jos guvernul sau presedintele, noi ne-am adunat aici sa demisioneze somajul din aceasta localitate”.  In acelasi timp, Eugen Dandea ne spune ca “noi suntem adevaratii salvatori ai Rosiei Montane, noi vrem locuri de munca.” Pe acest fundal, multimea  striga la unison o dorinta comuna: “Vrem sa muncim, proiectul sa-l pornim.”

Ora 12:38 - Multimea striga : “Nu plecam afara, vrem de lucru in tara”, “Domn presedinte, nu va fie teama, porneste proiectul la Rosia Montana”. Minerii sunt grupati si striga alaturi de multime. Se fluiera si se face zgomot cu tobe si alte obiecte. La miting sunt peste 1200 de oameni.

Ora 13:13 - Oamenii lupta in continuare pentru cauza lor si pentru diminuarea somajului de la Rosia Montana, care a atins nivelul de 80% in ultimii ani. Protestatarii s-au regrupat spre centrul pietei si canta melodii nationaliste. Ii huiduie pe protestatarii de la Bucuresti, care vor sa decida in numele lor si al viitorului lor.

Mitingul de la Rosia Montana s-a incheiat pasnic si intr-un mod traditional, cu o hora a 70 de localnici. Personal, ii felicit pentru modalitatea de a reactiona si pentru mesajele sincere pe care l-au transmis unei natiuni intregi. Au decis ca este timpul sa nu ii mai lase pe activisti sa vorbeasca in numele lor, pentru ca trebuie sa isi reprezinte singuri interesele. Asadar, o zi incheiata cu speranta si  cu un exemplu pozitiv de actiune al societatii civile.

Cum s-a ajuns in acest punct? Bogdan Naumovici impreuna cu Aneta Bogdan si alti 7 reprezentanti ai mediului de business romanesc au initiat, sub denumirea “Impreuna 2012″, un proiect cu ambitii marete: inlaturarea de la putere a politicienilor incapabili si inlocuirea acestora cu tineri antreprenori, entuziasti si cu cunostinte solide in domeniu.

Desi proiectul este in deplina concordonta cu ceea ce oamenii scandeaza in piata, acesta a fost curand “infestat” de interventiile ecologistilor. Acestia au simtit nevoia sa isi verse public ura fata de Naumovici, cel care s-a ocupat intr-o perioada de comunicarea publicitara a companiei miniere.

Si acum, permiteti-mi, sa ma intreb: ce legatura are Rosia Montana cu proiectul initiat de antreprenori? De ce trebuie sa ne opunem schimbarii si oportunitatilor din cauza orgoliilor si intereselor personale? Sa nu ne miram apoi si sa ne plangem ca lucrurile nu evolueaza corect in tara asta. Din cauza acelora ca voi, care nu reusesc sa faca disctinctia intre bine si rau, avem cu totii de pierdut. Pacat.

Despre ce este, pana la urma, vorba? Serviciul Public Local de Evidenta a Persoanelor Beius activeaza de peste un an cu functionari care figureaza ca angajati ai unei fundatii conduse de nimeni altul decat…primarul Adrian Domocos. Asociatia Tara Beiusului a fost infiintata in 2006 cu scopul de a promova interesele economice si sociale ale Depresiunii Bieusului, fiind intretinuta cu ajutorul unor cotizatii din fondurile localitatilor din zona. Dincolo de scopul declarat al asociatiei exista, desigur, si interese personale. Un exemplu concret, in acest sens, este faptul ca fondurile nu au fost incluse in niciun proiect care sa justifice banii incasati.

De ce s-a ajuns pana aici? Potrivit reglamantarilor date de Guvern, Serviciile Publice Locale de Evidenta a Persoanelor (SLEP) reprezinta structuri cu personalitate juridica aflate sub autoritatea Consiliilor Locale. Acestea au obligatia sa actualizeze Registrul National de Evidenta a Persoanelor emitand, printre altele, certificate de stare civila, carti de identitate si de alegator si intocmind, in acelasi timp, si listele electorale. In anul 2010, potrivit Ordonantei de Guvern 63/2010 privind reducerea numarului de salariati din sectorul bugetar, se impunea o norma de un angajat la 6.500 de locuitori, institutia SLEP Beiusi avand, in acel moment, 13 angajati. Pe parcursul ultimilor doi ani, insa, lucrurile au luat o intorsatura nefercita, SLEP Beiusi fiind nevoita sa treaca la restructurari drastice si fiind obligata sa functioneze numai prin 3 angajati.

Cu toate acestea, cel responsabil de realizarea acestor restructurari drastice, primarul Adrian Domocos, a finalizat aceasta hotarare prin activitati ilegale. Sub pretextul ca Asociatia Tara Beiusului presteaza si servicii de evidenta a populatiei, primarul a dublat cotizatiile localitatilor membre, transferand ca angajate pe ONG doua dintre functionarele din cadrul SLEP Beius, functionare pe care, de altfel, ar fi trebuit sa le disponibilizeze.

Cazul a fost semnalat de prefectura, insa asa cum deja ne-am obisnuit, autoritatea locala responsabila de aceste cazuri esueaza lamentabil.

„Ma inclin”, inca o data, in fata incapacitatii societatii civile de a realiza programe „curate” si legale si in fata ignorantei si nepasarii reprezentantilor autoritatilor locale.

Nu am participat la proteste insa, ca oricare alt cetatean, am fost prins in serile weekend-ului, aproape de centru, am fost martor la peisajul pestrit de protestatari. Pe langa oamenii care au iesit justificat in strada, in “iuresul” bataliilor de strada, am distins cateva “portrete” ale nefericitilor protestatari, mandri reprezentanti ai civismului suburban si al iresponsabilitatii de colt de strada. De altfel, personaje specifice acestui tip de evenimente, acea fata neagra a societatii civile.

Cine sunt protestatarii?

1. Liceanul sau studentul “turmentat”: o specie foarte des intalnit  mai ales pe Lipscani, in cluburi sau in centrul ametitor al capitalei. De cele mai multe ori in apropierea evenimentelor de strada: festivaluri, manifestari, sarbatori pentru si cu hipsteri. Mai mult, am surprins, in jurul gurii de metrou de la Unirea, un exemplu graitor: doua pustoaice, care se intrebau cu o nonsalanta si o relaxare greu de descris  – “Hai, fata! Mergem si noi la greva?”

Numai de ar fi fost…greva.

2. Ultrasii sau huliganii de astazi: acei protestatari lipsiti de orice scrupule, care s-au gandit ca, cel mai bun mod pentru a-si arata nemultumirea si “a face dreptate” este folosirea pietrelor sau a tortelor impotriva oricarui cetatean aflat in imediata lor apropiere: de la jandarmi la oameni care, in nestiinta lor, venisera sa “admire” ghiveciul social din centrul Bucurestiului. De mentionat este ca acestia nu au venit din motivatie patriotica, ci pentru a-si lua revansa fata de jandarmi. Un fel de “razbunare” a unor “animale suburbane” iesite la lumina, din peluzele stadioanelor. Poate, la fel ca si huliganii, unii dintre cei mai violenti protestatari, veniti in mijlocul gloatei pentru a-si exersa, nevoie mare, abilitatile de batausi.

3. Ecologistii nebagati in seama: cu siguranta, cei mai naivi protestatari. Zareai de departe pancarte pierdute prin multimea de maini violente, titluri specifice – “Salvati Rosia Montana” si cateva biete personaje care incercau sa isi faca auzita cauza, fara prea mult succes, de altfel.

Concluzionand, cam acestea ar fi, ca intr-o piesa de Caragiale, tipurile de personaje aflate in centrul Bucurestiului in zilele de proteste. O amestecatura halucinanta si obscura de oameni – de la hipsteri, cocalari, ecologisti convinsi, mosi si babe frustrati de “pierzania” in care se afunda tinerele generatii, pana la suporteri needucati si studenti care au invatat ca civismul implica violenta, urlete si manifestari apocaliptice. In definitiv, aceasta este fata neagra a societatii civile. Aceea care ne reprezinta drepturile, care ne face auzite temerile si nemultumirile.