Societatea civila internationala – un caz de coruptie insasi
Paradoxul privind societatea civila nu mai este, demult, o noutate. Orice referire la acest amalgam de organizatii nonguvernamentale, asociatii si alte institutii care “lupta” din rasputeri sa gaseasca fonduri pentru a-si hrani propriile interese, devine, cel putin pentru mine, inca un prilej prin care incerc sa demasc incapacitatea societatii civile de a-si indeplini misiunea. Caci, intre noi fie vorba, scopurile si valorile acestora nu sunt decat niste vorbe goale aruncate pe hartie.
La ce paradox ma refer? La unul care, cel putin in teorie (ce sa mai vorbim de practica!) pare neverosimil. Din pacate, insa, acest paradox chiar reprezinta o realitate ingrijoratoare a societatii civile internationale.
In ultimii 20 de ani, numarul organizatiilor nonguvernamentale a crescut intr-un mod exponential. Intr-un raport din anul 2010 se specifica faptul ca cresterea numarului acestor institutii a dus la investirea, din partea diferitor companii, a peste 17 miliarde de dolari in proiectele organizatiilor. O suma impresionanta, as putea spune, mai ales ca, de cele mai multe ori, mai nimeni nu stie unde se duc, de fapt, aceste sume exorbitante. Asadar, evolutia nesperata a numarului de organizatii nonguvernamentale a dus la stabilirea unor obiective din ce in ce mai marete, fapt pentru care, multe dintre acestea, si-au extins aria de activitate si in afara granitelor din care provin. Din nefericire, in incercarea de a-si externalize activitatile, cei mai multi reprezentanti ai acestor organizatii au recurs la ilegalitati. Gradul redus de incredere in a negocia cu cei care controleaza zonele de acces dintr-o tara in alta i-au facut pe acestia sa aleaga o cale mai usoara, dar in acelasi timp mai riscanta, coruptia.
Ce mi se pare de-a dreptul paradoxal, pentru niste asociatii care se bat cu pumnul in piept ca etica si responsabilitatea sunt valori dupa care se ghideaza, este faptul ca, pana la urma, ele ajung in situatia de a-si recunoaste propria incapacitate. Exemple concrete, in acest sens, sunt urmatoarele: organizatia DanChurchAid (DCA) a creat o pagina speciala pe propriul site oficial, prin care detaliaza cazurile de coruptie in care a fost implicata. Pesemne, o fi si asta un soi de transparenta … Un alt caz este cel al asociatiei “Salvati Copiii” care, dupa tsunami-ul din oceanul Indian din anul 2004, a recunoscut problemele din cadrul propriilor programe si a efectuat o serie de investigatii in interiorul organizatiei. Nu mare mi-a fost mirarea sa aflu ca, de abia in 2007, asociatia deja investigase in jur de 44 astfel de cazuri.
Nu stiu daca sa imi fie mila sau sa apreciez “sinceritatea” acestor organizatii. Un lucru este cert. Asociatiile nonguvernamentale aparute in ultimii 20 de ani sunt precum ciupercile dupa ploaie. Multa agitatie, multe vorbe si prea putine fapte. Iar acele putine fapte, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi puse sub insemnele incapabilitatii si ale ilegalitatilor.
Revenind la paradoxul despre care v-am tot amintit in acest articol, nu pot decat sa semnalez urmatorul fapt: cand iti propui sa lupti pentru o societate sanatoasa si ajungi chiar tu in situatia in care cazi in “plasele” coruptiei e cazul sa iti ridici niste semne de intrebare cu privire la activitatea pe care o desfasori.