Societatea civila: tratament preferential in protectia animalelor
Nu voi conteni niciodata in a sustine ca actiunile ong-iste au fost si continua sa fie unele dintre cele mai ineficiente, lipsite de stragie si “nefericite intamplari” din societatea civila. Nu voi aduce aminte, de aceasta data, cazuri de ilegalitate sau coruptie, ci moralitatea indoielnica a reprezentantilor organizatiilor nonguvernamentale.
Unul dintre cazurile care se pare ca nu a avut suficienta acoperire mediatica incat sa atraga atentia ong-istilor este cel al rezervatiei de zimbrii din Hateg. Cum deja ne-am obisnuit, de cativa ani incoace, pentru ong-urile din domeniu, a proteja animale a devenit sinonim cu a lupta “trup si suflet” pentru drepturile cainilor maidanezi.
Acum aproape trei ani, rezervatia de la Hateg, primul loc din Romania unde zimbrul european a fost adus dupa mai bine de un secol de la disparitia sa din tara, se afla intr-o situatie dezastruoasa. Dupa 20 de ani de la infiintarea sa, nimeni nu investise in aceasta rezervatie cu un potential turistic extraordinar. Mai ingrijorator decat atat, nimeni, in toata aceasta perioada, nu s-a implicat pentru a schimba soarta acestor animale atat de pretioase pentru fauna nationala. In trecut, rezervatia de zimbrii din Hateg reprezenta o victima a jocului de interese dintre Romsilva si Primaria Hateg si un caz neinteresant, probabil, pentru organizatiile nonguvernamentale care protejeaza cu drag si spor…animalele.
In urma cu trei ani, Gheorghe Dramescu, unul dintre angajati, povestea cum fondurile rezervatiei erau insuficiente pentru a hrani patru zimbrii, ultimii ramasi in tarcurile din beton mancate de timp si cum, pentru a tine animalele in viata, reprezentantii acesteia erau nevoiti sa apeleze la Directia Silvica Delta. Un aspect relevant si de mentionat este si faptul ca, pentru a creste in conditii propice, un zimbru are nevoie de 10 kilograme de hrana pe zi, iar Ocolul Silvic Hateg nu avea alta sursa de venit decat fondurile proprii, din care mare parte reprezentau banii colectati din taxa de intrare de doi lei. Mai mult, la rezervatia din padurea Silviut se ajungea pe un drum dificil, lung de trei kilometri, greu accesibil turistilor.
Frapant este ca in tot acest interval de timp niciun ong local sau national nu s-a implicat in a trage un semnal de alarma asupra acestui subiect, asa cum ar fi fost normal, avand in vedere faptul ca misiunea lor este aceea de a proteja animalele, cred eu, indiferent de specie/rasa. Despre situatia zimbrilor nu am gasit nicio informatie de actualitate dar, din povestirile unei cunostinte care a vizitat de curand rezervatia, situatia este neschimbata.
Motivele pentru care acest caz necesita o alta abordare si, in definitiv, o alta atitudine, una responsabil, asunt destule: rezervatia este prima din Europa in care au fost adusi zimbrii, aceeasi rezervatie reprezinta un simbol national de luat in calcul pentru brand-ul turistic autohton si, mai mult decat atat, aceste animale erau, la acel moment, pe cale de disparitie.
Insumand aceste aspecte, nu pot decat sa imi pun urmatoarea intrebare: care sunt criteriile dupa care o asa-zisa organizatie, care se ocupa de protectia animalelor alege sa se implice intr-un caz in care animalele sunt ignorate? Se aplica, cumva, vreun “tratament preferential” tradus prin nivelul de tragism al cazului sau al modului in care acesta este dezbatut in presa? Nu cumva, aceleasi ONG-uri se folosesc de cele mai mediatizate cazuri de maltratare a animalelor pentru a-si promova crezurile si principiile, cu valoare, de altfel, doar pe hartie?